Cum l-am găsit pe Mr. Baby Grey ?

Delly Ivy
May 17, 2018
3 min read

Toți cei care mă cunosc știu că sunt înnebunită după animale. Până vara trecută, Mitzy a mea a fost stăpâno-regina casei. De ziua mamei mele (6 iulie) am ieșit să luăm cina în Centrul Vechi al Constanței. Înainte să pornim spre destinație, mama a văzut o pisică gri trecând prin fața blocului, care semăna leit cu Mitzy și, urmărind-o cu privirea, a dedus ea că o va călca mașina. Pe moment m-am speriat, dar până să ajung la colțul blocului, n-am mai văzut-o. Zilele au trecut, iar eu mă tot gândeam cum să fac să prind motanul (într-adevăr era superb). De atunci am început să ies cu punga de mâncare pentru pisici mereu când coboram la vreo terasă din zonă, în speranța c-o voi găsi la un moment dat. Am văzut-o de câteva ori, la fel de speriată. Într-o zi, știind că mama era la un magazin din apropiere, am sunat-o disperată să iasă de acolo pentru că motanul stătea sub o mașină, la umbră. L-am ”încolțit” cică, mama într-o parte a mașinii, eu întinsă toată pe asfalt și băgată sub mașină că deh...trebuia s-o fac și pe asta :)). Nu am reușit s-o prind atunci, asta până 3-4 zile mai târziu când ne-am împrietenit, se alinta de picioarele mele, stătea la scărpinat etc., dar nu suporta s-o ia cineva în brațe. Mi s-a încolăcit de mână și m-a zgâriat, dar nu tare și am lăsat-o să plece, pentru că ultimul meu plan era să ies cu, cușca lui Mitzy și să aștept să vină sălbaticul ăsta.

Eh și ce să vedeți ? Spre sfârșitul lunii iulie am ieșit cu Raluca în zonă, la Andante - același loc în care am prins motanul, același loc lângă care m-am tăvălit pe jos și m-am băgat sub mașină- și, în timp ce vorbeam, mi-a făcut semn să mă uit la masa de lângă. Nu era nimeni, dar când m-am uitat mai bine, am văzut o pisică gri, exact ca Mitzone. Ce făcea simpatica de ea ? Se spăla. Și să mă fi văzut cum am sărit de la masă, am prins pisica și am fugit acasă, țipând la Raluca în timp ce mă îndepărtam, că mă întorc în 10 minute - noroc că stau aproape. Fericită, am urcat în casă, l-am închis în baie și am sunat-o pe mama bucuroasăăă din cale-afară că am reușit să-l prind. Pe moment, i-am zis ”Băi mami, nu e motan, dar lasă că vii acasă și vezi tu.”. I-am lăsat cele necesare și m-am întors la Raluca. Pe după-amiază, când a ajuns mama acasă, eram atât de nerăbdătoare, dar totuși ceva nu se lega în mintea mea. Am stat o oră în baie, am conversat (mai aveam puțin și înțelegeam pisiceasca), l-am analizat bine și ceva-mi spunea că am prins pisica greșită. Am preferat să cred că mă înșel, asta până a venit mama acasă, a intrat în baie cu o față luminată de fericire și, să fi văzut cum și-a schimbat expresia facială în maxim 1 secundă - băăi ... RADICAAAL. Când am auzit: ”Delia, nu ăsta e motanul din zilele alea.” am înnebunit. De dus înapoi, nu mă lăsa inima, de dat spre adopție nici nu mă gândeam, așa că mama a fost de acord DIN PRIMA să-l păstrăm, chiar dacă știam că acomodarea din partea Mitzonei o să se lase așteptată și iar așteptată.

Să nu zic că-n următoarea zi am văzut motanul de care zicea mama și am coborât cu ultimul plan - cușca lui Mitzy, dar nicio șansă nu am avut, 2 persoane.

Și uite-așa am făcut și o faptă bună în ultima mea săptămână la vârsta de 21 de ani. Puiul meu nu mai este pui, (dar încă-l alint așa) și a crescut frumos. Orice se poate și oricine poate ajuta un animăluț al străzii, ce este pe lângă, face parte din categoria scuzelor, nimic mai mult. Asta este părerea mea, pentru că până atunci ai mei nu m-ar fi lăsat să aduc niciun animal nou în casă, pentru a nu o supăra pe Mitzy. Dacă Mitzy e supărată, tata e supărat, mama e supărată-fiartă, tot orașul e supărat, toată lumea și toate astrele, de asemenea. Și totuși, l-au acceptat și pe Mr. Baby Grey care a devenit și el semi-stăpân. Chiar și după aproape 1 an, Mitzy are momente în care-i arată cine e ”suprema casei” și-l ”altoiește” puțin.